Jurnal

Una din cele mai bune prietene ale mele, imi sugera in momentele in care treceam printr-o groaznica agonie, sa imi fac un jurnal. Caci asa ma voi putea privi mai bine, de-a lungul timpului. Din motive de plictiseala, de nerabdare, am renuntat atunci. Acum, citind prima carte a Oanei Pellea, "Jurnal", mi-am dat seama ca ar fi asa mare pacat sa nu am un jurnal semnat "Ioana Rusu".:)) Ma gandesc ca intr-un jurnal pot sa ma prezint asa cum sunt eu de fapt: bucuroasa, dezamagita, fericita si trista. Dar astea sunt doar lucrurile mari pe care le-as dezvalui despre mine, caci imi dau seama ca si lucrurile mici ma caracterizeaza, ma definesc.
Asa ca, asta e prima pagina de jurnal, dupa mai bine de 1 an de zile.:) Ma simt tare bine si libera sa fac lucrul asta. Dar, sa incep sa povestesc...
Mi-am facut din nou abonament la Centrul Cultural Francez (CCF), si asta pentru ca intrand acolo, ma simt "acasa". Ma rog, in una din casele mele, caci am multe, nedeclarate, neoficiale.:) Putini stiu ca Franta e una din pasiunile mele, din slabiciunile mele si in final, e una din "casele" mele. Mi-a placut franceza inca din clasa a-II-a si pana la final de liceu. Si spre binele meu, am facut o franceza "ca la mama ei acasa"! In facultate am mers pe engleza, tocmai de aceea mi-am si facut abonament la CCF, ca sa nu uit minunatia asta de limba, care pur si simplu ma farmeca!
E interesant si inexplicabil cum un loc, o tara ma pot face sa ma simt extroardinar. Asa e cu Franta: cand ajung acolo, ma simt la superlativ: frumoasa, rafinata, gingasa, feminina...si de ce nu, atragatoare?!:) Ciudat e ca, ajungand in Romania, imi dau seama ca aici nu ma simt asa. Si de aici dorinta de-a invata mai multe, de-a citi lucruri frumoase, carti valoroase. De aici dorinta de-a fi frumoasa, de-a da culoare buzelor cu un ruj...rosu, care sa imi lumineze fata in totalitate...de aici si marea dorinta de-a mirosi frumos, de-a fi feminina in cele din urma! Pot sa spun ca in Franta am invatat sa imi pun in valoare feminitatea, atat cea care tine de fizic, cat si cea care tine de maniere, de educatie.
Eu ma bucur enorm ca m-am nascut cu....sexul feminin! Nu am nimic cu cel masculin, dar e ceva sa fii femeie! A fi femeie inseamna sa muncesti enorm pentru a dovedi ca meriti sa fii numita asa. Ce poate fi mai provocator decat gandul ca in fiecare zi trebuie sa iti construiesti caracterul pentru a fi o prietena de nadejde, o fiica care sa aduca bucurie parintilor, o profesionista care sa aduca schimbare la locul ei de munca?! Si da, pentru majoritatea dintre noi, e provocator gandul ca trebuie sa ne construim caracterul pentru a fi sotii demne de barbatii lor, mame care sa educe si sa creasca copii intr-o lume nebuna, data peste cap! De fapt, pentru a ajunge femei de caracter, trebuie sa ducem zilnic o lupta cu noi insine, cu orgoliile noastre, cu lipsurile noastre si de multe ori trebuie sa renuntam la noi in favoarea celorlalti!
Noi, femeile, suntem binecuvantate, cred eu, mai mult decat barbatii. Noua ni se rupe inima in bucati cand cineva drag ne dezamageste; ne curg siroaie de lacrimi cand pierdem un om drag; cele mai multe dintre noi plangem fara sa ne fie jena de faptul ca in jurul nostru mai sunt inca 1000 de oameni care poate ne considera slabe. Noi, femeile, iubim cu patos, ne daruim fiinta atunci cand ne indragostim. Tot noi, am fost alese sa induram chinul nasterii pruncilor nostri, dar doar noi ne topim cu totul cand avem in brate o noua fiinta, plapanda si fara aparare. Si da, ce nu face o mama pentru copilul ei?!
Asa suntem noi, femeile. Sau ca sa nu generalizez, asa sunt eu: iubesc cu patos, plang din toata inima, mi se rupe sufletul in bucati cand sunt ranita, cad in depresie cand mi se darama cate-un vis si invat sa iert si sa refac prietenii. Pentru asta nu am nici o formula magica, in schimb, stiu ca doua lucruri ma ajuta sa imi sterg lacrimile, sa incep sa zambesc si sa fiu din nou fericita: Dumnezeu si cei dragi ai mei!
Cred ca doar El ma ajuta si imi da puterea sa ii iert din toata inima pe cei care m-au ranit si sa ii consider din nou "dragi". Si-mi sunt dragi toti, si mi se umple inima de bucurie cand ii revad dupa un car de vreme pe unii!
O prietena tare draga mie, imi zice intr-una din zile ceva de genul: "Esti asa o scumpa! Nu stiu cum poti sa fii asa de fiecare data. Adica eu mai am momente si cand ma enervez si devin acra cu ceilalti fara sa-mi dau seama. Dar tu nu. Nu te pricep! Tu nu esti pamanteanca." Am ras in sinea mea, pentru ca doar eu stiu cat de mult ma lupt cu rautatile din mine, cu dorintele mele egoiste. Si de multe ori imi vine sa vorbesc urat cu cei care ma jignesc, si sa ii pun la punct. Dar ma abtin, caci asa stiu ca mai rau ar fi si tot eu as suferi si celuilalt nu i-as deschide ochii, fiind rea si artagoasa.
Nu e tare greu sa iubesti oamenii. E simplu: atunci cand te iubesti pe tine insuti asa cum Dumnezeu o face, doar atunci inveti sa vezi valoarea din fiecare om, inveti sa ierti si sa nu intorci cu aceeasi moneda. Iertarea e un lucru incredibil de greu, dar ce folos sa te rrazbuni sa sa fii ranchiunos?! Ranchiuna ramane in timp si te face urat, da, da ...si pe dinafara!:) Un mare om zicea odata: "Fiti buni cu oamenii! Bunatatea dezarmeaza cel mai mult oamenii!"
Cum am spus, 2 lucruri imi aduc implinirea in viata: Dumnezeu si cei dragi. Pentru ca, cu ajutorul lor, am devenit mai puternica dupa fiecare durere. Si cred in continuare ca fiecare om are ceva frumos de daruit. Doar ca multi dintre ei nu stiu sa-si manifeste sentimentele, desi poarta cu ei multa dragoste, o tin ascunsa.
Adorm fericita cand stiu ca am daruit dragoste si un zambet cuiva, in fiecare zi...

To be continued...:)