E trist ca ceea ce numim viata nu este adesea decat balacirea si adancirea in nimicuri cotidiene. In mod bizar, asta face ca, din exterior, propria existenta sa ni se para perfect organizata, desi este doar ordinar de dependenta. Unii au o slaba toleranta la incertitudine, uitand ca si nesiguranta are farmecul ei: poti planifica mereu cate ceva pe care nu trebuie neaparat sa'l duci la capat!
E trist ca fericirea devine inspaimantatoare, ba chiar insuportabila la gandul ca durata ei e minuscula in comparatie cu amintirea ei. Cand si amintirea dispare, inseamna fie ca ai murit, fie ca poti s'o faci linistit. Cei mai multi mor intre 20 si 30 de ani, dar sunt ingropati dupa 70 de ani. In acest timp continua sa existe, se casatoresc, fac copii dar uita sa traiasca!
E trist cum viata poate deveni o tortura zilnica atunci cand iubesti pe cineva care pare mereu sa astepte pe cineva sau pe altcineva.Asta confirma teoria conform careia iubesti cu atat mai puternic atunci cand dragostea nu'ti este impartasita, sau ca iubesti cu atat mai disperat cand iubirea este imposibila.
E trist si sordid ca distanta dintre a te indragosti si a iubi coincide cu amploarea vanitatii eului fiecaruia si ca, odata indragostit, nu poti ramane perpetuu in aceasta stare. E trist cand cererea de separare este mai pasionala decat cea in casatorie, confirmand, totusi, existenta vietii dupa primul divort. In aceeasi ordine de idei, dupa al doilea divort se vorbeste despre "triumful sperantei asupra experientei", iar dupa al treilea, de "victoria nesabuintei asupra intelepciunii". De multe ori, inlocuirea canapelei cu patul dublu matrimonial nu imbunatateste in mod simtitor confortul.
E trist cand trebuie sa refuzi inima cuiva care nu vrea decat o bucata din sufletul tau, asezonata cu veranda, balansoar, pisica si multe carti, dar e si mai trist sa constati ca tocmai atunci sufletul tau apartine altcuiva (care nici macar nu are nevoie de el).
Este trist ca am atins asa un nivel de experienta, incat sa pot spune ca ceea ce ma mai poate soca este deja o surpriza. Ma oripileaza Craciunul care vine cu imbulzeala febrila a cumparaturilor ce transforma magazinele in obiective de pelerinaj. Urmeaza amorteala ghiftuita a creierului, fuga sangelui spre matele dilatate de sarmale, sorici, toba ori caltabosi, plutind fecaloid in lichide bahice! Si cand te gandesti ca unii confunda asta cu fericirea!
Este trist ca mereu am fost cea mai buna alegere, desi am oroare de sentimente "muncite", care nu fac decat sa'ti transforme amintirile clipelor de dragoste iresponsabila in ochiurile murdare de geam aburit. Dar e reconfortant ca tocmai cei care m'au tratat asa au reusit sa ma responsabilizeze, ridiculizand cu ardoare autovictimizarea existentei mele. Din acest motiv le sunt recunoscatoare. Despovararea de balastul si deseurile trecutului certifica atat vindecarea, cat si inceputul umplerii spatiilor goale din viata cu vise realizabile. E semn ca poti si vei renaste!
Sunt trista pentru ca m'am razvratit prea tarziu (din prostie,naivitate si indolenta) si nu mai stiu cat din neincrederea in oameni se numeste, de fapt, frica de oameni. Oricum, iti multumesc tie, cel care ai locuit cu chirie in inima mea, pentru ca mi'ai amintit ce tipa grozava sunt!
Am invatat in ultima vreme, sa nu am incredere in nimeni! Nici in mine insami. Incep tot mai mult sa pun la indoiala orice fapta care aparent pare buna. Da, oamenii m'au tratat ca pe un bun..bun de aruncat la gunoi! Tot de la ei am invatat ca increderea se zideste in ani de zile si se poate pierde intr'o clipa. M'au invatat sa fiu dura, transanta cu ei si cu mine pana la urma, sa suspectez orice vine inspre mine. E norma, e anormal?! atunci cand veti trece prin anumite experiente, veti avea dreptul si poate veti fi obiectivi sa judecati cat de normal/anormal e. Cred ca cel mai important lucru pe care l'am invatat este ca sunt puternica, ca am puterea de'a'mi pastra demnitatea si ca nu au argumente sa mi'o darame!
Imi este greu sa cred ca viata poate fi si altfel decat inselatoare, ca in cuvintele de dragoste ale unui presupus iubit, s'ar mai putea ascunde eternitatea. Nu mai sunt in stare sa cred ca in sfaturile lucitoare ale amicului care imi ofera o ceasca de ceai, s'ar gasi doar inocente intentii si simpatii dezinteresate. Nu mai am curajul sa'mi asum riscul de'a crede ca, in spatele unei maini intinse, nu se ascund interese pamantene, si ca, mana se'ntinde, de fapt, ca sa inhate o contra-prestatie.
As vrea sa invat din nou primii pasi ai iubirii...dar parca vad din nou cat de fatal am cazut cand am crezut ca bunatatea se rasplateste cu bunatate, ca increderea e reciproca...cand am crezut ca pot fi iubita si apreciata pentru ce sunt, nu pentru cum arat, pentru ce am sau pentru imagine. Dar ma iubesc prea mult pentru a'mi mai lega inima de orice persoana doar pentru ca sunt draguti si par..la locul lor! Gata! Pana la urma, daca ofer calitate in relatii, vreau calitate, nu marfa second-hand!
Daca am resentimente fata de cei care mi'au inselat increderea, nu e pentru ca am ramas fara ei- duca'se linistiti!- ci pentru ca mi'au luat dreptul meu consittutional de a visa cai verzi, de'a astepta nebuneli memorabile, de'a iubi oameni care'mi fac serile frumoase si zilele urate!
Pana la urma, va multumesc, voua, celor care mi'ati arata ca fericirea si linistea tine doar de mine si nu de voi!
