Despre oameni

V-am zis că oamenii mă fascinează? Probabil că nu v-am zis direct, dar de fiecare dată când mă puneam să scriu, oamenii erau subiectul principal.

Oamenii, dragii de ei, mă fascineză şi când mă dezamăgesc. Îmi place să-i analizez, să mă uit la ei din cap până în picioare. Dar cel mai mult îmi place să le "citesc" sufletul. Până nu demult, aveam idei preconcepute despre ei. Tot timpul am fost reţinută când a fost vorba să mă apropiu de oamenii mai diferiţi decât mine. Diferiţi la capitolul religie în primul rând. Apoi, mi-era greu să mă apropiu şi de oamenii cu funcţii importante. Mi se părea că nu am ce să le spun, şi că, dacă voi încerca să vorbesc cu ei, voi fi, poate, ridicolă şi nesemnifcativă în ochii lor.

Ca să vă mai zic câte idei preconcepute am avut, e musai să ştiţi că aveam şi ideea proastă că nu am ce vorbi cu cineva care are mai puţină şcoală decât mine, sau e mai puţin inteligent decât mine. Nu puteam să-i primesc pe rock-eri in viaţa mea, în poveştile mele. Mi se păreau nişte oameni duri, răzvrătiţi, prea ciudaţi pentru mine. Da, am avut o doză mare de mândrie, pentru că am trăit cumva, în limitele normalului, cu o educaţie mai severă, acţionând de cele mai multe ori după principii creştine. Părinţii au fost şi sunt conservatori, însă mi-au acordat tot timpul libertatea să aleg pentru mine. Dar, ca orice om, am trăit în "balonul" meu. Şi am perceput oamenii în funcţie de ce am învăţat şi mi s-a transmis acolo.

Cred că nimic nu e întâmplător şi că nu există coincidenţe. Aşadar, la ultimul meu loc de muncă am învăţat o mulţime de lucruri despre oameni. Totul a început de la o prietenă. Mă dusesem la ea sa-mi spun of-ul. Nu-mi plăcea la muncă! Oamenii (clienţii) erau grosolani, nerespectuoşi, înjurau şi aveau un comportament că am ajuns să mă simt ultimul om. Mă întrebam mereu de ce am ajuns să fac atâta şcoală?! Ca să fiu servitoarea unor oameni fără pic de bun simţ. Am ajuns să îi povestesc prietenei mele şi de colegi. Aveam colegi de toate felurile. Unii mai tăcuţi, alţii prea băgăcioşi. Unii cu şcoală multă, alţii cu mai puţină. De diferite religii. Cu temperamente diferite. Care mai de care. Dar nu mă simţeam în largul meu lîngă ei. Pentru că îi judecam după tiparele mele. Prietena mea era medic. Se confrunta şi ea cu tot felul de oameni, mai mult fără bun simţ. La sfârşitul discuţiei, mi-a dat un sfat care mi-a schimbat totalmente modul de-a percepe oamenii. A zis cam aşa: "Ioana, tu eşti o fată cu şcoală, inteligentă, dar faptul că, colegii tăi, poate nu sunt toţi asa, lucrul ăsta nu îi face mai puţin importanţi. Sunt şi ei oameni, care la sfârşitul zilei, merg acasă, şi, poate au aceleaşi probleme şi frământări ca tine. Sau, poate nu le au. Dar fiecare e un suflet de om, valoros, frumos." Atunci nu mi s-a părut important ce a zis. Am mers acasă şi au trecut zile, săptămâni. Într-o bună zi, mi-am zis aşa: "Ioana, ia aruncă tu vălul ăsta de mândrie, şi intră în vorbă cu colegii tăi. Cu toţi, pe rând! Şi-om vedea apoi dacă tu eşti mai bună decât ei."

Acum după aproximativ 6 luni, am descoperit comori de oameni. Oameni, care, aparent aveam impresia că sunt duri, că un pic dacă ridic tonul, mă izbesc de pereţi. Acei oameni duri, ascundeau o sensibilitate incredibilă, o inimă caldă, dar o inimă care poartă durere în ea. Am descoperit oameni de religii diferite, despre care credeam că habar nu au de Dumnezeu şi îi doare în cot. Acei oameni erau, de fapt în căutarea lui Dumnezeu, sau cel puţin aveau frică de El. Poate mai multă decât mine. Mi-am dat seama că nu educaţia şi şcoala îi oferă omului valoare, ci sufletul, tânjetul inimii şi acea bunătate pe care, cred, fiecare om o are.

Un loc de muncă stresant până peste cap. Oameni de la care nu credeam ca o să ajung vreodată să învăţ ceva. De aceea, nimic nu e la întâmplare!

Mă simt mai bogată sufleteşte că i-am întâlnit. Şi le sunt recunoscătoare că m-au acceptat!

Dragii mei foşti colegi de la Carrefour, vă sunt profund recunoscătoare pentru voi, pentru fiecare!

Concluzie: nu sunt cu nimic mai bună decât ei!

P.s. Mulţumesc domnişoarei doctor, Liviana Ivănescu, pentru sfatul înţelept! :)