Fragmente...

Stateam sa ma gandesc daca ceea ce scriu in blogul asta ma face sa par o sentimentala, o melancolica incurabila?! Nu ca nu as fi. Doar ca, de cateva luni, am un sentimentalism pozitiv, lasand la o parte starile mele prelungite de deprimare, care, slava Domnului, sunt istorie. Imi dau seama ca deschizandu-mi sufletul fata de multi necunoscuti, risc sa par intr-un fel, poate nu favorabil mie. Dar asumarea riscurilor a fost de cand ma stiu unul din lucrurile care m-a caracterizat. Si mi-a dat un anumit drum in viata...mai “condimentat”.  Pentru unii sunt “nebuna”, tocmai datorita faptului ca fac lucruri mai iesite din comun.

Sunt o visatoare si am fost avertizata de cineva sa am grija pentru ca s-ar putea sa zbor si sa cad la un moment dat. Bineinteles ca mi s-a parut un sfat potrivit dansului, nicidecum mie. Visele mele sunt ancorate in realitate. Si chiar daca nu ar fi, prefer sa visez si sa ma lovesc aici pe Pamant, caci Dincolo nu ma va mai durea nimic.

Mi se pare tot mai greu sa vorbesc despre mine insami, atunci cand mi se cere. Nici nu stiu ce caracteristici ma reprezinta cu adevarat. Asta pentru ca ma redescopar zilnic. Cel mai frumos lucru, desi cere multa rabdare la un moment dat, este acela de-a ma lasa cunoscuta. Cu tot cu defecte si cu lipsuri. Capacitatea de-a ma apropia extrem de usor de oameni m-a ajutat sa leg relatii fara de care mi-ar fi greu sa traiesc acum, si fara de care as fi...incompleta. Si nu e vorba de dependenta, deoarece am zile in sir cand nu ma intalnesc cu nici unul din ei. E pur si simplu acea lege a fizicii care spune ca oamenii faini se atrag, se intalnesc si raman impreuna toata viata, chiar si la mii de kilometri departare.

“Don’t judge a book by its cover” (nu judeca o carte dupa coperta ei) - acesta e cel mai important lucru pe care l-am invatat in 2009, despre oameni!

Ma framant de catva timp cu un lucru. Cat de ciudate, cat de bizare pot parea unele actiuni ale mele fata de cativa oameni?! Oare e prea mult sa daruiesti o ciocolata unei straine pentru ca iti face un favor?! Oare e exagerat sa scrii o felicitare unui om pe care l-ai vazut de 2 ori, in semn de multumire- si pentru ca ai simtit cumva, ca omul acela are ceva frumos in el?! Dar sa-i faci compot, stiind ca ii place?! Cat de iesit din comun poate fi sa ai asemenea comportamente fata de niste straini...si totusi nu-ti sunt straini in totalitate!

Mi-as dori sa invat mai mult cum sa ma raportez la acest gen de oameni care imi apar in cale intr-un moment de rascruce din viata; poate chiar momentul acela de rascruce ma face sa-i apreciez mai mult si sa dau semnificatie intalnirii cu ei. Nu am nici un regret pentru acest gen de actiuni, pentru ca nu stiu cu adevarat ce sentimente s-au trezit in sufletul lor. Oamenii spun de multe ori ceea ce vor ceilalti sa auda si prea putin au curajul sa aduca la lumina si lucrurile care ranesc sau deranjeaza.

Lucrurile bune pot speria si trezi suspiciune...mai alesc cand apar brusc si fara vreun motiv intemeiat.

Personal, cred ca nu-i locul potrivit sa iti ceri iertare pe un blog, dar poate unii vor ajunge sa citeasca randurile astea si se vor regasi....Oameni buni, imi cer iertare ca sunt inca un pui de om, si mai am multe de invatat de la voi, si poate trebuie sa va cunosc mai bine, inainte sa ma daruiesc voua. Stiu ca sunt foarte nerabdatoare cand dau peste oameni frumosi, autentici- si asta ma face sa fiu sufocanta la inceput. Mi-as dori sa stiu cum sa-mi impart afectiunea, dragostea pentru voi, pasarea asta a mea. Si mi-as mai dori sa-mi spuneti voi cum sa o fac!

Cateodata simt ca traiesc in alta lume prin ceea ce fac, prin modul cum dau semnificatie celor mai banale lucruri, cum ar fi: sms-uri primite in prag de Sarbatori, imbratisari primite din partea parintilor, ganduri bune din partea unui profesor, un ceai cald facut de mama cand gripa isi face “veacul” in trupul meu, disponibilitatea unui prieten de-a-mi asculta progresul muncii la licenta, ciripitul papagalilor, insanatosirea cainelui, veselia unui amic, incurajarea din partea cuiva ca lucrurile se vor termina cu bine, o maxima inteleapta, o melodie dedicata, un zambet de copil- sunt lucruri care imi fac inima sa-mi bata mai mult ca in alte momente. La unele mai imi scapa cate o lacrima, bucurandu-ma ca viata are farmec si ca durerea a ramas undeva in urma, dandu-mi o lectie de viata.

A trai clipele cu intensitate inseamna a te rupe de ceea ce se vede si a te lipi de o alta reaitate- care tine atat de tine cat si de Divinitate!